Andrada Frunză, New York

Poveste scrisă de Andrada Frunză

Eu nu am ales să plec din țară.  Mama, doctor stomatolog de profesie, a fost nevoită să plece. După ce i-am pierdut pe bunicii mei, de-abia se descurca cu banii pentru mâncare. Prin prieteni, a găsit un serviciu ca ingrijitoare de copii și așa am ajuns în America. Am plecat în 1997, când eu aveam 15 ani.  Trebuia sa fie temporar, dar nu a fost.  

 

De acomodat mie mi-a fost în principiu ușor, pentru că știam deja ceva engleză, eram la liceu și mi-am făcut prieteni relativ ușor. M-am descurcat bine la școală tot timpul și am un serviciu care îmi place și care este plătit foarte bine.  Dar mamei i-a fost tot timpul dor de casă și după 13 ani s-a mutat înapoi în România.  De atunci am grijă de ea, financiar.  

 

După facultate, m-am mutat la New York.  De cele mai multe ori, apreciez unde traiesc și chiar iubesc orașul ăsta -- restaurante, muzee, spectacole...dar sunt și momente când îl urasc. Am trecut printr-o perioadă când mi-a fost un dor cumplit de acasă.  De munți, de aer curat, de lucruri mai simple, de locul unde am copilărit, de familie. În 2014, am lăsat totul în urmă -- serviciu, prieteni, relație, casă - și m-am mutat înapoi și eu.  Nu am rezistat mai mult de opt luni. A fost un dezastru total, dar și o lecție învățată. Încă nu înțeleg cum se descurcă oamenii noștri pe salariile care sunt în țară.  Și nu știu cum să oprim corupția politicienilor și să aducem mai multe oportunități economice să putem să schimbăm lucrurile ca să reținem cei mai talentați români din a mai pleca în străinătate.