Cristina Crăciun

Fashion Editor Revista Elle

 

Nu știu dacă am un spirit civic extrem de dezvoltat, însă tot timpul mi s-a părut important să îmi exercit dreptul la vot. Nu are sens să intru în polemici de genul cât au luptat femeile sau diverse națiuni care se aflau sub un anume tip de dictatură (printre care culmea, și noi, deși se pare că s-a uitat acest mic detaliu din manualul de istorie), pentru acest privilegiu, însă nu îți trebuie mare inteligență pentru a realiza că este cea mai la indemana și cea mai simplă metodă prin care îți poți influența viitorul și mediul cultural, social sau economic în care traiești. Și pentru că dacă nu ai votat, mi se pare aproape ipocrizie să te plângi că lucrurile nu merg cum ar trebui sau măcar cum ți-ar plăcea ție.