Florentina Mușat

fashion editor Avantaje

Când l-am născut pe Victor și mi s-a spus că are o dermatită atopică, soțul meu m-a întrebat dacă e cazul să dăm pisica… ni se părea că ea este vinovată pentru că bebe sughite, plânge, strănută și categoric, din cauza ei, are dermatită atopică. M-am uitat în gol, am ridicat din umeri și l-am lăsat pe el să ia decizia. Pisica a murit de diabet 6 luni mai târziu. Cel mai probabil, a dezvoltat boala, de frică, dintr-o sperietură puternică sau un șoc major. În definitiv, familia pe care o știa ea, o abandonase…

Când am cumpărat mobila pentru dormitorul nostru, pendulam între pat clasic cu saltea pe arcuri și o canapea extensibilă care-ți oferă mai mult spațiu la nevoie. Am abandonat lupta pentru impunerea punctului de vedere și m-am lăsat pe mâna vânzătorilor din show-room, pe motiv că știu mai bine, au mai multă experiență și categoric știu exact ce-mi trebuie. Canapeaua extensibilă este incomodă, nu am nevoie de spațiu pentru că musafirii nu intră în dormitor și mai mereu tălpile îmi atârnă peste margine. Și pentru că i-am lăsat pe ei să aleagă pentru mine, somnul meu e mai mereu compromis.

Când am fost anul acesta în concediu în Thasos ne-am cazat într-o căsuță de basm, dar în eșalonul doi, vizavi de plajă, așa că trebuia să traversăm un mini-șantier pentru construcția unei vile ca să ajungem pe malul mării. Dacă îl ocoleam, drumul era mai lung, mai pitoresc, dar mai sigur. Am decis să-i las pe copii să aleagă: drumul mai scurt dar accidentat și plin de praf sau cel mai lung, dar plin de mentă și verdeață. Au ales șantierul. Ca să-l feresc pe cel mic de niște cărămizi lăsate în drum, am zbughit-o din șirul indian în care mergeam și l-am înșfăcat de umăr, l-am ridicat în sus și am evitat o căzătură cu julituri și țipete. N-am observat când o sârmă mi-a spintecat pur și simplu glezna. Acum am un semn care să-mi amintească mereu că i-am lăsat pe copii să aleagă ce le convine lor.

Când ne-am mutat cu toții anul acesta într-un bloc nou, am făcut cerere la dezvoltator pentru achiziționarea unui loc de parcare. Îl alesesem deja pe cel mai aproape de scară. Ne-am bucurat că era liber și când să semnăm contractul, domnul dezvoltator mi-a spus că mai sunt și alte locuri libere și 'nu așa în drum cum este cel pe care l-ați ales dumneavoastră. Poate să vă zgârie cineva mașina… Știți cum sunt oamenii…' Bine. Am cerut 2-3 zile răgaz. Ne-am învârtit în jurul blocului și am ales un alt loc de parcare, sub o salcie. După o săptămână domnul dezvoltator încă nu ne răspundea la telefon, după cealaltă săptămână a trebuit să plecăm cu copiii la mare și când ne-am întors, era el la mare. După o lună nu mai era niciun loc de parcare disponibil. Asociatul domnului dezvoltator le vânduse între timp pe toate. Pentru că l-am lăsat să mă influențeze să aleg altfel, când eu mă decisesem…

 

Pe data de 20 mai 1990 aveam 13 ani împliniți. Urmăream cu ochii cât cepele la tot ce se întâmpla în jurul meu, mă copleșeau toate schimbările, aveam tendința să iau cu mine cravata de pionier la școală pentru că mă obișnuisem cu un tipar din care ieșeam greu. Mă trezeam căutând prin toată casa inelul transparent cu care prindeam cravata și mă făceam stacojie când trebuia să-i spun dirigintei doamnă în loc de tovărașa. Discuțiile din casă, din fața blocului, din piață și de pe trotuare erau un deliciu. Tanti Bety și soțul ei erau prietenii părinților mei, îmi plăcea de ei că-mi aduceau eprubete și lamele, spatule și boluri mici din sticlă. Știam de la mama că amândoi lucrau într-un institut de cercetări și că erau ingineri. Cu câteva zile înainte de 20 mai 1990 au venit în vizită la ai mei și și-au exprimat fățiș admirația pentru domnul bătrân cu papion negru în picățele. 'Ascultați-ne și urmați-ne sfatul, votați-l pe el… Va fi vai de noi dacă iese un fost nomenclaturist…' După șase luni tanti Bety și soțul ei au plecat în America și-au luat o casă mare cu piscină, o mașină mare și un motan imens pe care l-au botezat Gicu. Nu i-am mai văzut de-atunci. Dar mereu mă gândesc… de ce ei doi au știut și părinții mei, nu??