Ioana Capanu

Poveste scrisă de Ioana Capanu, Jurnalist si PR

Aveam 7 ani, când a început Revoluția, iar amintirile de atunci au rămas vii în memoria mea! Purtam cu mândrie șnurul galben de șef de detașament, iar dimineața fredonam șlagărul Partidul, Ceaușescu, România! Mama s-a impacientat când într-o seară, după ce m-am uitat la televizor, am întrebat-o dacă Elena Ceaușescu este mama mea, iar Nicolae, tatăl meu?! 

 

Am copilărit într-un apartament întunecat dintr-un bloc comunist. Stăteam în casă îmbrăcată în halat de multon și purtam ciorapi tricotați din lână. Ne încălzeam la căldura gazelor din bucătărie și la caloriferul electric. La școală, eram fericită dacă primeam un sandviș cu margarină și parizer (achiziționat de tata de la un tip care făcea trafic cu mâncare, numit Mafiotu), în loc de marmeladă pe pâine, așa cum mâncau colegii mei. Îmi amintesc și acum cum, timp de o oră, am savurat o banană și o cutie de băutură carbogazoasă, primită de la prietenul tatei sau cum o colegă, ne-a servit cu tartine cu Salam de Sibiu, în loc de bomboane!

 

După momentul 22 decembrie 1989, tata a făcut de gardă la scara blocului să nu vină peste noi teroriștii, după ce cu câteva seri înainte cineva trăsese cu gloanțe în bloc, iar la noi în balcon geamul era ciuruit. Îmi amintesc cum, într-o seară, mergeam la frigider de-a bușilea, cu lumina stinsă în casă și ne-am adăpostit pe hol căci era un loc mai ferit. La 8 ani, în casă se citeau multe ziare și se făcea politică, dar evident în bucătărie, căci altfel mama mă învățase să nu îmi exprim ideile în public, nu se știa cine te aude, iar frica încă persista. Tuturor ne era teamă să spunem cu voce tare ce gândim, iar această situație s-a perpetuat mulți ani după Revoluție!

 

Asta am fost învățați acasă și la școală! Să nu spunem ce gândim, să ne fie frică să ne exprimăm liber ideile, să închidem ochii și să nu sancționăm dacă vedem o situație ce nu corespunde normelor de bun simț și educație! România modernă s-a clădit pe aceste principii, iar generații întregi de tineri au trecut indiferenți pe stradă ca și cum s-ar fi aflat într-o stare de transă! Am trăit 7 ani pe vremea Comunismului, apoi 27 în vremea post-decembrismului... am închis ochii, atunci când am fost jignită, agresată și bătută de colegi la școală (da, ne băteam la școală, iar profesorii nu interveneau), am trecut cu indiferență pe trotuarul plin de gunoaie de lângă bloc (a fost o perioadă când serviciile de salubritate nu curățau străzile)...

 

În 1991-1992, am fost împreună cu părinții mei la Golaniade (așa se numeau miting-urile împotriva lui Iliescu), apoi după ce au venit minerii ne-am liniștit.. ne-am blazat, ne-am dat seama că nimic nu s-a schimbat...  Totuși, în fiecare an am mers la vot pentru că mi s-a spus de acasă că este datoria mea de cetățean să îmi exercit acest drept și să nu îi las pe alții să facă acest lucru. Am fost de foarte multe ori dezamăgită de alegerea făcută, de viața mea, de viața în societatea românească post-decemebristă, dar am mers mai departe... m-am călit și am luptat!

 

Votez pentru că la 25 de ani, am fost agresată de un șofer care voia să parcheze pe trotuar, iar eu nu am vrut să mă dau la o parte din fața mașinii și nimeni nu m-a apărat! Votez pentru că la 28 de ani am fost urmărită în trafic de un individ care mi-a bătut cu pumnii în geam pentru că l-am claxonat și niciun participant la trafic nu a făcut nimic! Votez pentru că la 34 de ani am asistat cum poliția a agresat verbal o tânără care tocmai ce fusese bătută de iubitul ei în parcarea unui centru comercial! Votez pentru că serviciul de ambulanță a ajuns după 45 de minute după ce i-am chemat, atunci când am văzut un tănăr pe trotuar într-o baltă de sânge! Votez pentru că nu o dată am văzut o mașină parcată în perimetrul unei stații de autobuz, iar poliția a refuzat să facă ceva în acest sens sau că zi de zi mame cu copii în cărucior sau oameni cu handicap nu au pe unde să meargă din cauza mașinilor parcate aiurea! Votez pentru că în sfârșit, după 20 de ani, pot respira aer curat într-un restaurant sau club și nu fum de țigară!

 

Votez pentru că nu mai vreau să fiu o victimă, ci un om care trăiește conștient și asumat! Votez pentru că încă mai cred că schimbările mici în comportamentul de zi cu zi ale fiecăruia generează schimbările mari ale societății! Votez pentru că vreau ca generațiile viitoare sau copiii mei să trăiască mai bine, într-o societate ce respectă norme, reguli și acceptă sancțiuni! Votez pentru că sunt de părere că este nevoie să ne implicăm activ și să nu fim preocupați numai de problemele noastre! Votez pentru că nu vreau să mă transform într-un un om blazat, neputincios și acrit de problemele societății, ci într-o persoană puternică! Votez pentru că sunt sătulă de zicalele românești „capul plecat sabia nu-l taie”, „lasă că merge și așa”, „așa vrea mușchiul meu”! Votez pentru că nu trebuie să îi las pe alții să facă alegeri pentru mine, iar apoi să mi se pară un lucru normal să mă plâng! Votez pentru că, atât timp cât trăiesc în România, trebuie să conștientizez că nu am doar drepturi, ci și responsabilități, iar votul este poate cea mai importantă dintre ele!

 

Pe 11 decembrie merg la vot!