Mihaela Glăvan

Designer

Voi vota la alegerile parlamentare din decembrie, în primul rând pentru că este dreptul meu de a alege, iar în al doilea rând, speranța moare ultima. Acest ultim aspect e în codul nostru genetic. Știu că putem schimba lucruri sau măcar putem încerca. Sper că cei aleși se vor strădui mai mult să pună lucrurile în mișcare, în special cele legate de poluare, prin investiții în proiecte care au legătură cu transportul public nepoluant, în marile orașe, combinat cu “programe speciale” prin care să se planteze sute de copaci în mediul urban.