Vlad Tomei

Creative partner Supersomething & co-autor În Fața Blocului

Din 34 de ani câți am, vreo 30 nu m-a interesat politica. Și nici acum nu pot să spun că e neapărat un subiect cu care-mi petrec foarte mult timp în vacanțe. Sau în general. Însă acum câțiva ani am avut senzația că m-a plesnit cineva peste cap și mi s-a mai deschis o pereche de ochi. Sau una de urechi. Mă rog, niște receptori noi, în orice caz.

Poate o fi fost de la faptul că m-am apucat de antreprenoriat. Și că acum îmi plătesc singur taxele. Nu că nu le-aș fi plătit înainte, dar înainte nici nu mă gândeam la banii ăia, nu-i vedeam. Ei, acum îi vad. Văd cum pleacă de la mine din cont în contul trezoreriei. Și parcă brusc încep să mă întreb ce se întâmplă cu ei. Cine și cum îi folosește. Așa, în mare. Că n-am cine știe ce cunoștințe de administrație publică. Așa, de bun simț. Cîți centimetri de autostradă se fac cu ei? Câte laboratoare din școli primesc dotări noi? Cât instrumentar medical se cumpără de ei? Sau măcar cât dezinfectant care chiar dezinfectează? Nu mi se pare ok ca niște cretini să se pișe pe banii mei. Sau să-și plăteasca tratamente de slăbit pentru amante. Sau să-și ia merț. Nu, nu doar că nu mi se pare ok. Mi se pare absolut revoltător. Și mi se pare și mai revoltător că atât de multora dintre noi să nu le pese. Dați-o-n căcat de treabă, e ca si cum i-aș da direct banii nu știu cărui deputat inept ca să-i ia lu' fi-su S Klasse că fac prietenii lui mișto de el că are "decât seria 3".  Nu, mulțumesc. Ce, m-am tâmpit? 

Sau poate o fi fost de la faptul că pentru PRIMA DATĂ dupa 27 de ani  (douașapte, frate, o viață de Jimi Hendrix!) de la revoluție, am simțit că niște oameni competenți au făcut niște lucruri normale în sistemul ăsta mocirlos. Am ieșit în stradă cu zecile de mii și am adus alt prim ministru! Voi vă dați seama?! Niște proteste de stradă au schimbat un guvern, frate! Fucking shit, s'teți nebuni?! Așa că fix asta e prima și cea mai importantă dovadă că se poate! Și că am ajuns într-un moment unde implicarea produce rezultate! Pe bune! Adică ce vrei mai concret și mai misto decât să schimbi un guvern după ce ai mers pe jos prin oraș cu niște prieteni? Care, iertat să-mi fie, da' nu e chiar cea mai profundă implicare de care suntem în stare. Și totuși a produs un rezultat extraordinar! Vă dați seama ce reușeam dacă alergam? Nu, glumesc. Dar înțelegeți ideea. Ceva mai multă implicare ar putea produce rezultate uluitoare. Iar ceva mai multă implicare începe peste câteva zile, cu un vot. Atât. 

 

 

Așa că refrenul ăla cu "nu mă interesează" sau "n-am cu cine" chiar nu mai merge. Probabil mergea acum 5-10 ani. Și io-l băgam, recunosc. Dar acum chiar nu mai merge. Am prieteni, foști colegi de facultate, oameni pentru competența cărora pot să garantez, care candidează. Oameni mișto, onești, normali la cap, care s-au apucat de treabă pe bune și lucrează în ministere. Ceea ce mi se pare senzațional. Pentru prima dată după 27 de ani, avem cu cine. Pentru prima dată după 27 de ani, nu mai avem nicio scuză dacă după alegeri o să ne trezim iar in căcat.

Votați, frate! Votați ca să nu emigrați!